GALA BUNELOR PRACTICI ,,INSTRUMENTE DE PARTICIPARE A TINERILOR LA DEZVOLTAREA COMUNITĂŢII”

Vineri, la data de 24 iunie 2016, în raionul Ialoveni a avut loc Gala Bunelor Practici ,,Instrumente de Participare a Tinerilor la Dezvoltarea Comunităţii”. Reprezentanții Fondului pentru Tineri Rîșcani au avut posibilitatea de a face schimb de experiențe cu alte localități, de a vedea cum lucreaza alte fonduri, ce au reușit să facă timp de 7 ani, fiindcă primul Fond pentru Tineri a fost fondat la Ialoveni. Pentru noi membrii fondului cît și pentru orășelul nostru Rîșcani este o adevarată mîndrie, ca avem așa o posibilitate să avem și noi acest Fond pentru Tineri, fiindcă doar noi suntem și vom fi cei care vom putea schimba viitorul nostru și a comunitățiilor din raionul Rîșcani.
Împreună creștem Viitorul!

În contextul Proiectului major ,,Ialoveni – Capitala Naţională a Tineretului 2016”, cu genericul sugestiv ,,Oraşul Ialoveni – Oraşul Tinerilor, Oraşul posibilităţilor”, la 24 iunie 2016, în incinta Centrului de Sprijinire a Afacerilor Transfrontaliere – Training, Expoziţii şi Simpozioane, Pădurea Ruseştii Noi, s-a desfăşurat Gala Bunelor Practici ,,Instrumente de Participare a Tinerilor la Dezvoltarea Comunităţii”, organizată de Consiliul Raional Ialoveni, A. O. ,,Eco-Răzeni”, Primăria Ialoveni, Ministerul Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova, Fundaţia Est-Europeană din Moldova. Scopul acestei acţiuni a fost atins: de a recunoaşte şi a celebra public realizările proiectelor, bunele practici în domeniul tineretului, din Runda a XII – a a Programului de Granturi Mici al Fondului pentru Tineri Ialoveni, dar şi al echipelor Fondului pentru Tineri Rîşcani, Floreşti, Varniţa – Anenii Noi.

La eveniment ne-au onorat cu prezenţa sa, partenerii de calibru pentru dezvoltarea politicilor de tineret, personalităţi din administraţia raionului şi a oraşului Ialoveni, Ministerul Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova, Fundaţia Est-Europeană din Moldova, care au desfăşurat un dialog constructiv cu tinerii ingenioşi, activi şi inteligenţi.

În deschiderea festivităţii, domnul Anatolie DIMITRIU, Preşedintele Raionului Ialoveni, a exprimat un mesaj de felicitare pentru tinerii care sunt motivaţi cu adevărat să se implice în dezvoltarea comunităţii, investind suflet şi timp în implementarea proiectelor, iar succesele înregistrate şi rezultatele de excepţie sunt o sursă de motivaţie pentru tineri. Să-i apreciem la justa valoare pentru că avem ce învăţa de la ei. Garanţia succesului este că lucrăm împreună, colaborăm şi ne împărtăşim idei, ne inspirăm şi ne ajutăm reciproc.

Cu entuziasm, domnul Pavel IANEŢ, Viceministrul Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova, a accentuat că, avem şansa să cunoaştem istorii de succes, unice şi valoroase, unde tinerii se implică şi utilizează eficient resursele şi timpul în implementarea proiectelor vizibile, care aduc rezultate. Astfel, învăţăm să dezvoltăm şi mai mult gîndirea de activism civic. E un mare merit şi efort al tinerilor să asigure durabilitatea proiectelor comunitare.

În mesajul său de salut, domnul Sergiu ARMAŞU, Primarul oraşului Ialoveni a subliniat că, numai manifestîndu-se civic, tineretul decide pentru viitorul nostru şi al comunităţii. Rezultatele notorii ale acţiunilor întreprinse demonstrează punctele forte şi potenţialul tinerilor motivaţi şi responsabili. Numai echipele performante de tineri, concentraţi pe proiecte ating rezultate excelente.

Atît de elegantă, doamna Mariana BURUIANĂ, Coordonator naţional, Programul Fondul pentru Tineri din Moldova, Fundaţia Est-Europeană din Moldova, a evidenţiat faptul că, implicarea în diverse proiecte comunitare ne face viaţa mai frumoasă, mai împlinită, mai interesantă, plină de sens. E un sentiment imens de bucurie pentru tinerii care realizează ceva nobil, ce aduce multe beneficii oamenilor. Misiunea şi provocarea de a fi tînăr activ, responsabil şi inteligent, se relevă în performanţa, experienţa şi cunoştinţele temeinice acumulate, pentru că acţiunile noastre vorbesc mai mult decît cuvintele noastre. Merită să investim înţelept.

Gala Bunelor Practici a cuprins Concursul ,,Topul Proiectelor de Succes”, care s-a desfăşurat în 5 ateliere de lucru, unde, grupurile de iniţiativă ale tinerilor au venit cu prezentări de proiecte, respectînd criteriile: inovaţie şi originalitate, continuitate şi durabilitate, impactul şi beneficiul adus comunităţii, replicabilitate, eficienţă, utilizarea raţională a resurselor, participare şi parteneriate cu diferiţi actori.

La Atelierul I  Rolul educaţiei non-formale în dezvoltarea capacităţilor şi competenţelor tinerilor, coordonat de doamna Mariana BURUIANĂ, coordonator naţional, Programul ,,Fondul pentru Tineri din Moldova”, Fundaţia Est-Europeană din Moldova, au participat:

  1. Consiliul Elevilor al L. T. Ruseştii Noi
  2. Consiliul Local de Tineret Ţipala
  3. Grupul de iniţiativă ,,NAVI”, Puhoi
  4. Grupul de iniţiativă ,,Viitorul”, Mileştii Mici
  5. Grupul de iniţiativă ,,Fantastic Four”, Răzeni

La Atelierul II  Implicarea tinerilor în acţiuni de protecţie a mediului şi de promovare a educaţiei ecologice, coordonat de domnul Sergiu GURĂU, Preşedinte, A. O. ,,Eco-Răzeni”, au participat:

  1. Grupul de iniţiativă ,,Puzzle”, Costeşti
  2. Grupul de iniţiativă ,,Eco-Văsieni”
  3. Consiliul Local de Tineret Costeşti
  4. Grupul de iniţiativă ,,Tinerii sportivi”, Zîmbreni
  5. Grupul de iniţiativă ,,Ecologiştii”, Costeşti

La Atelierul III Accesul facilitat al tinerilor la activităţi cultural-artistice şi de petrecere a timpului liber, coordonat de domnul Victor PLETOSU, specialist principal în domeniul politicilor de tineret, au participat:

  1. Grupul de iniţiativă ,,Dans Art”, Bardar
  2. Consiliul Local de Tineret Nimoreni
  3. Grupul de iniţiativă ,,Creativ”, Dănceni
  4. Grupul de iniţiativă ,,Noi suntem viitorul”, Ialoveni
  5. Grupul de iniţiativă ,,Descoperim talente – motivăm tinerii talentaţi”, Varniţa

         La Atelierul IV Participarea tinerilor la viaţa publică şi promovarea cetăţeniei active, coordonat de doamna Victoria BUTUC, consultant, Direcţia Tineret, Ministerul Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova, au participat:

  1. Grupul de iniţiativă ,,ImpAct”, Ialoveni
  2. Grupul de iniţiativă ,,Colibri”, Costeşti
  3. Grupul de iniţiativă ,,Tinerii ECOool”
  4. Grupul de iniţiativă ,,Eco-Terra”, Costeşti
  5. Grupul de iniţiativă ,,Platforma Tinerilor”, Gangura

         La Atelierul V Dezvoltarea instrumentelor de informare şi instruire pentru tineri, coordonat de doamna Veronica CHICU-BOBOC, director executiv, Centrul Media pentru Tineri, au participat:

  1. Consiliul Elevilor al L. T. ,,Dimitrie Cantemir”, Văsieni
  2. Grupul de iniţiativă ,,Cheia succesului”, Puhoi
  3. Grupul de iniţiativă ,,Lion s Kingdom”, Răzeni
  4. Grupul de iniţiativă ,,MacMillans”, Răzeni
  5. Grupul de iniţiativă ,,ON AIR”, Varniţa

Laureaţii Galei Bunelor Practici, care s-au învrednicit, după merit, de Trofeul Excelenţei Civice, Diploma de Onoare, premiul de 800 lei şi florile recunoştinţei, sunt:

  1. Consiliul Local de Tineret Ţipala, proiectul ,,Camping: Nature – our friend”;
  2. Grupul de iniţiativă ,,Eco-Văsieni”, proiectul: ,,Un rîu curat – un sat sănătos”;
  3. Grupul de iniţiativă ,,Descoperim talente – motivăm tinerii talentaţi”, Varniţa, Anenii Noi, proiectul ,,X Factor Varniţa”;
  4. Grupul de iniţiativă ,,Colibri”, Costeşti, proiectul: ,,Expresie: ,,Satul meu – culoare pentru suflet”;
  5. Grupul de iniţiativă ,,MacMillans”, Răzeni, proiectul ,,VeloHora”.

       Festivitatea a continuat cu un splendid program artistic, unde şi-au demonstrat potenţialul valoric tinerele talente veritabile şi inspirate, care au transpus farmecul, frumuseţea şi expresivitatea artei în sufletul tinerilor spectatori.

Cei 130 de participanţi au beneficiat de diplome, prînz, tricouri şi torbe ecologice din atitudinea generoasă a partenerilor Proiectului ,,Capitala Tineretului 2016”: Consiliul Raional Ialoveni, Ministerului Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova, Fundaţia Est-Europeană din Moldova, A. O. ,,Eco-Răzeni” şi Primăria Ialoveni.

      Tinerilor activi le dorim mult succes !!!

sursa: il.md 

Be the first to comment on "GALA BUNELOR PRACTICI ,,INSTRUMENTE DE PARTICIPARE A TINERILOR LA DEZVOLTAREA COMUNITĂŢII”"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*