Pe 12 octombrie 2018 în incinta Consiliului Raional Rîșcani s-a desfășurat festivitatea de semnare a acordurilor de subgrant cu cele 10 grupuri de inițiativă câștigatoare a programului de granturi mici, runda 2018, implimentat de Fondul pentru Tineri Rîșcani.
Evenimentul a demarat cu un cuvânt de salut din partea șefului Direcției Raionale Învățământ Tineret Și Sport mulțumind pentru implicare Președintelui A.O.„Generația Viitorului„ Denis Țurcanu și efortul depus în atragerea mai multor instituții și tineri în proiectul acesta și a activității Fondului pentru Tineri Rîșcai
Remarcând și faptul că doar datorită profesorilor – mentorilor din instituțiile educaționale a fost posibilă extinderea proiectului în anul curent. Efectul cel mai mare este activitatea elevilor și tinerilor din localitățile noastre care au reușțit să asigure continuitatea acțiunilor frumoase în fiecare sat, școală. Schimbarea care s-a produs este una importantă – este o schimbare de atitudine, de personalitate a adolescenților, care va avea un impact de lungă durată, va determina reușita lor în diversele domenii de care vor fi preocupați. I-a îndemnat pe toți să manifeste activism și optimism în toate câte se propun pentru școală și tineri, astfel vor schimba întrega localitate, de ce nu chiar și țara. Le-a dorit mult succes tuturor și semnarea acordurilor de subgrant să le servească o deschidere spre alte căi.
Într-un ceas bun și cu noroc!
La rîndul său și Președintele A.O. „Generația Viitorului” domnul Denis Țurcanu – a exprimat un mesaj de felicitare pentru tinerii care au avut curajul de a se antrena în competiția de granturi mici, pentru a se implica activ la dezvoltarea comunităților și a fi un exemplu pentru semenii săi, subliniind că tinerii sunt promotorii schimbării pozitive care sensibilizează comunitatea deoarece schimbarea începe de la noi înşine și a evidenţiat faptul că în această rundă, în perioada 05 – 25 septembrie 2018, au fost depuse spre finanţare 13 proiecte din 5 localităţi ale raionului, cu un buget total de 125 mii lei, dar, ca urmare interviului cu aplicanţii din 30 septembrie 2018, au obţinut suport 10 proiecte din 4 localităţi, cu un buget total de peste 104 mii lei, dintre care circa 56 mii lei din partea Fondului pentru tineri Rîșcani, bani acumulați din următoarele surse: 1500 USD este suportul Fundaţiei Est-Europene din Moldova, 25 mii lei este contribuţia financiară a Direcției Raionale Învățămînt Tineret și Sport Rîșcani, cu 9700 mii lei au contribuit agenții ecnomici și 1400 lei resurse colectate de la persoanele fizice în cadrul evenimentelor de colectare de fonduri desfășurate de membrii FpT Rîșcani, o parte considerabilă a cofinanțării proiectelor depuse provine din sursele identificate de însăși grupurile de inițiativă ce constituie peste 47 mii lei.
Pe această cale ținem să mulțumim și agenților economici care au fost receptivi la inițiativele tinerilor și au contribuit financiar la demararea proiectelor în special: SRL „Bizcebmol„, SRL ”Tocardo AGRO”, Î.I. „La Beciul Vechi„, SRL”MVM-Speranța”, Î.I ”INER-Slușneac”, Î.I.”Arțăraș Popa”, SRl ”Trosor”, SRL”ALTAIR”, SRL”Lactis”ș.a. precum și administrațiilor publice locale și asociațiilor de părinți.
Vă prezentăm cu mândrie finaliştii Rundei 2018 a Programul de Granturi Mici destinat pentru tinerii din raionul Rîșcani implimentat de Fondul pentru Tineri Rîșcani.
- Grupul de iniţiativă: Consiliul local de tineret ”Eugen Coșeriu” , s.Mihăileni,
lider – Codreanu Alina, mentor – Iarmaliuc Nicolae
Proiectul « Un parc de vis pentru Mihăileni »; bugetul total: 9944 lei, au obţinut un suport financiar din partea Fondului pentru Tineri Rîșcani – 6944 lei și 3000 lei contribuții locale.
- Grupul de iniţiativă: Consiliul Local al
Tineretului Colegiului Agroindustrial , or.Rîșcani,
lider – Ivanov Ivan
Proiectul « Speranța spre o nouă viață »; bugetul total: 5845 lei, au obţinut un suport financiar din partea Fondului pentru Tineri Rîșcani – 4945 lei și 900 lei contribuții locale.
- Grupul de iniţiativă: Consiliul Elevilor din gimnaziul Mihăileni , s.Mihăileni,
lider – Albot Doina, mentor – Popovici Tatiana
Proiectul « O lume verde în curtea școlii mele»; bugetul total: 7498 lei, au obţinut un suport financiar din partea Fondului pentru Tineri Rîșcani – 6998 lei și 500 lei contribuții locale.
- Grupul de iniţiativă: “Tinerii grijulii’’, s.Recea, lider –Popovici Marina , mentor –Dascăl Mihaela.
Proiectul « Pauza sănătoase în spații verzi și frumoase» bugetul total: 17500 lei, au obţinut un suport financiar din partea Fondului pentru Tineri Rîșcani – 6000 lei și 11500 lei contribuții locale.
- Grupul de iniţiativă: “Cutezătorii’’,
s.Pîrjota, lider –Cușnir Ionela , mentor –Cușnir Aliona.
Proiectul « Natura –casa noastră comună» bugetul total: 7803 lei , , , au obţinut un suport financiar din partea Fondului pentru Tineri Rîșcani – 6998 lei și 805 lei contribuții locale.
- Grupul de inițiativă:“Meșterițele’’,
or.Rîșcani lider –Tiron Daria , mentor –Doroghean Dina.
Proiectul « Mâini dibace» bugetul total: 4915 lei , , , au obţinut un suport financiar din partea Fondului pentru Tineri Rîșcani – 4715 lei și 500 lei contribuții locale.
- Grupul de inițiativă:“Viitorul”,
or.Rîșcani lider –Craveț Mihaela, mentor- Crețu Diana.
Proiectul « Vreau să devin profesor» bugetul total: 1936 lei , , , au obţinut suportul financiar din partea Fondului pentru Tineri Rîșcani.
- Grupul de inițiativă:“Media-group’’
or.Rîșcani lider –Moșanu Ghenadie, mentor- Batîr Elena.
Proiectul «Fondarea radioului gimnazial» bugetul total: 31200lei , , , au obţinut suportul financiar din partea Fondului pentru Tineri Rîșcani 6500 lei , , și 24700 lei contribuții locale.
9 Grupul de inițiativă: “Centrul Phoenix”, or.Rîșcani
lider –Slobodeanu Oleg, mentor- Spiers James.
Proiectul «Puterile ne sunt limitate, dar efortul e cel care contează» bugetul total: 6685 lei , , , au obţinut suportul financiar din partea Fondului pentru Tineri Rîșcani4840 lei , , și 1845 lei contribuții locale.
- Grupul de inițiativă:“RoboPark-School of Intelligent Technologies”, or.Rîșcani
lider –Bondari Vladimir.
Proiectul «Tehnology Around» bugetul total: 11035lei , au obţinut suportul financiar din partea Fondului pentru Tineri Rîșcani 6795 lei , , și 4240 lei contribuții locale.
Moderatorul festivităţii, domnul Denis Țurcanu a informat echipele în cadrul unui atelier de instruire despre procedurile de implementare a proiectelor, regulile de promovare a acţiunilor desfăşurate, managementul financiar şi respectarea calendarului Programului de Granturi Mici al Fondul pentru Tineri Rîșcani, întocmirea raportului financiar şi narativ, participarea la Gala Bunelor Practici care se va desfășura la finele lunii decembrie 2018.
Felicităm echipele de proiect câștigatoare și le urăm succes în implementarea proiectelor!
Tinerilor activi le dorim mult succes!
Programul raional „Fondul pentru Tineri Rîșcani” este coordonat de către Asociaţia Obştească „Generația Viitorului” în parteneriat cu Direcția Raională Învățământ Tineret și Sport Rîșcani cu asistența financiară din partea Fundaţiei Est-Europeane din resursele acordate de Guvernul Suediei.
Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Guvernului Suediei.
Be the first to comment on "Festivitatea de semnare a acordurilor de subgrant cu câștigatorii programului de granturi mici, runda 2018, implimentat de Fondul pentru Tineri Rîșcani"