Fondul pentru Tineri Rîșcani anunţă lansarea concursului de proiecte din cadrul Programului de granturi mici pentru tineri 2017

Programul de granturi mici este destinat grupurilor de iniţiativă ale tinerilor şi consiliilor locale de tineret din localităţile raionului Rîșcani  şi are drept scop încurajarea şi creşterea participării tinerilor la dezvoltarea socială şi economică a comunităţilor în care locuiesc prin oferirea de suport financiar pentru realizarea iniţiativelor şi proiectelor acestora.

Proiectele propuse în această rundă trebuie să se desfăşoare pe aria geografică a raionului Rîșcani şi vor avea ca scop

  1. Participarea tinerilor la viaţa civică și dezvoltare comunitară;
  2. Participarea tinerilor la educaţie, instruire şi informare;
  3. Participarea culturală și timp liber pentru tineri;
  4. Participarea tinerilor la activități de ocrotire a mediului înconjurător;
  5. Promovarea sportului în rîndul tinerilor

Pentru a aplica la această rundă de finanţare a programului, trebuie de întreprins următorii paşi:
1. Formaţi un grup de iniţiativă din cel puţin 4 tineri cu vârsta cuprinsă între 14 şi 22 ani.
2. Descărcaţi formularul de aplicare de pe site-ul fpt.riscani.md . Tot aici găsiţi Ghidul solicitantului de finanţare pentru a afla mai multe despre concurs şi criteriile de eligibilitate.
3. Completaţi formularul de aplicare împreună cu membrii grupului/consiliului local de tineret.
4. Trimiteţi formularul de aplicare pînă pe 25 septembrie 2017 la adresa fpt@riscani.md.

Fondul pentru Tineri poate oferi finanţări cu valoare maximă de 7 mii lei pentru un proiect.

Perioada de implementare a proiectelor va fi de maxim 2 luni. Data preconizată de începere a proiectelor este 02 octombrie 2017, iar data finisării proiectului nu trebuie să depăşească 01 decembrie 2017. Proiectele propuse trebuie să fie realiste privind perioada în care urmează să fie realizate (toamnă – iarnă). Pentru mai multe informaţii contactează-ne prin telefon la tel. 079774482 sau email fpt@riscani.md 

DESCARCĂ
Formularul de aplicare скачанные файлы (1)

CONSULTĂ
Ghidul solicitantului de finanţare

https://fpt.consiliulriscani.md/wp-content/uploads/2016/09/GHID-FPT-PROGRAMUL-DE-GRANTURI-MICI-2017-A5.pdf

 

 

 

Tipurile de activităţi eligibile pentru finanţare includ, dar nu se limitează la următoarele:
– crearea și dezvoltarea capacităților Consiliilor Locale ale Tinerilor;
– organizarea festivalurilor de muzică, teatru, dans, etc.;
– desfăşurarea expoziţiilor şi a acţiunilor de colectare a fondurilor;
– concursuri de creaţie (desen, eseuri, fotografie, Origami, desen pe asfalt, graffitti, etc.) sau sportive;
– caravane şi campanii de sensibilizare, instruire şi educaţie nonformală în domeniile: corupţiei, violenţei, drogurilor, alcoolismului, SIDA, traficului de persoane, educaţiei civice, etc.;
– proiecţie de film, vizite la teatre, muzee, excursii pentru tinerii defavorizaţi, vulnerabili, marginalizaţi, cu dizabilităţi;
– vizite de studiu şi schimb de experienţă în domeniul acţiunilor de tineret;
– discuţii, forumuri, dezbateri, mese rotunde cu participarea tinerilor;
– elaborarea blogurilor şi paginilor web pentru tineri;
– mese rotunde, conferinţe, simpozioane cu participarea tinerilor;
– seminare, traininguri, workshopuri, cursuri de instruire de scurtă durată pentru tineri;
– acțiuni de salubrizare, plantare a arborilor, colectare selectivă a deșeurilor;
– acțiuni de îmbunătățire a infrastructurii sociale și educaționale;
– constituirea cluburilor pe interes; ateliere de creaţie.

Exemplele de activităţi menţionate mai sus sunt doar ilustrative. Încurajăm creativitatea şi originalitatea ideilor de proiecte. Finanţarea va fi acordată proiectelor care vor fi mai convingător formulate şi vor demonstra posibilitatea producerii unui impact practic.

Cheltuielile eligibile includ:
1. Cheltuieli de organizare a evenimentelor (ex.: formator, amenajarea sălii, arenda sălii şi a aparatajului, premii, pauze de cafea, etc.);
2. Cheltuieli de deplasare (ex.: arenda autobuz, microbuz, combustibil, etc.);
3. Consumabile, materiale promoţionale, cheltuieli de editare şi multiplicare (ex.: rechizite de birou, broşuri, pliante, postere, tricouri promoţionale, etc.);
4. Cheltuieli care se referă la achiziţii de echipament şi utilaj, mobilier, materiale de construcţie şi alte bunuri de valoare mare (cu condiţia că Fondul pentru Tineri Rîșcani va finanţa doar 50% din costul total al fiecărui bun procurat, restul sumei fiind acoperită din alte surse). Valoarea acestei categorii de cheltuieli nu poate fi mai mare decît 70% din suma solicitată de la Fondul pentru Tineri Rîșcani.

Membrii grupurilor de iniţiativă şi ai Consiliilor Locale de Tineret implicaţi în procesul de realizare a proiectelor, vor obţine după perioada de raportare un certificat care va confirma perioada de voluntariat, sarcinile îndeplinite şi competenţele obţinute pe parcursul implementării proiectului finanţat din resursele Fondului pentru Tineri Rîșcani.

 


„Fondul pentru Tineri Rîșcani” este un program implementat de către Asociaţia obştească a copiilor și tineretului „Moștenitorii” în parteneriat Direcția RaionalăÎnvățămînt Tineret și Sport Rîșcani și A.O. „Generația Viitorului”, cu suportul Fundaţiei Est-Europene, din resursele acordate de Guvernul Suediei.

 

Be the first to comment on "Fondul pentru Tineri Rîșcani anunţă lansarea concursului de proiecte din cadrul Programului de granturi mici pentru tineri 2017"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*