Astăzi, 14 mai 2017, echipa Fondului pentru Tineri Râşcani, coordonator – doamna Silvia ŢURCAN, asistent – domnul Denis Țurcanu şi echipa Fondului pentru Tineri Floreşti, coordonator – doamna Ina CHIHAI, a efectuat o vizită de studiu în raional Ialoveni pentru a consolida comunicarea şi cooperarea între tinerii membri ai Programului ,,Youth Bank Moldova”. Atelierul s-a desfăşurat în sala mare de şedinţe, Consiliul Raional Ialoveni, cu exerciţii de cunoaştere şi jocuri energizante, organizate de echipa Fondului pentru Tineri Ialoveni şi a Consiliului Raional de Tineret Ialoveni.
În mesajul său de salut domnul Victor PLETOSU, specialist principal în domeniul politicilor de tineret, a subliniat importanţa programului ,,Fondul pentru Tineri”, în stimularea activismului, voluntariatului şi implicarea tinerilor la dezvoltarea comunităţii prin implementarea proiectelor complementare. De asemenea, domnul Sergiu GURĂU, Preşedintele A. O. ,,Eco-Răzeni” a menţionat că, prin proiectele elaborate şi implementate în perioada 2010 – 2017, de consiliile de tineret şi susţinute de autorităţile administraţiei publice locale şi centrale în parteneriat cu Fundaţia Est-Europeană se cultivă liderismul în rîndul tinerilor, şi astfel, creştem viitorii lideri veritabili şi inteligenţi ai comunităţii.
Cu entuziasm, membrii Fondului pentru Tineri Râşcani şi Floreşti au povestit despre rundele de granturi mici pentru tineri desfăşurate în scopul de a spori participarea tinerilor la procesul de luare a deciziilor şi de a contribui atît la afirmarea şi promovarea tinerilor, cît şi la dezvoltarea localităţilor.
Cu ingeniozitate, membrii Fondului pentru Tineri Ialoveni, au prezentat echipa fondului, rezultatele, activităţile şi dinamica proiectelor implementate în cele 14 runde de granturi pentru tineri, acţiunile de colectare a fondurilor de la donatori, harta şi impactul Programului ,,Fondul pentru Tineri”, precum şi acţiunile de promovare a fondului.
De asemenea, tinerii din cele trei raione şi –au împărtăţit experienţa despre calendarul concursului de finanţare, procesul de selecţie şi analiză a proiectelor, festivitatea de lansare a rundei şi de semnare a acordurilor de colaborare şi a certificatelor de grant, precum şi implementarea, monitorizarea, raportarea şi evaluarea finală a proiectelor.
Cu multă exigenţă, rînd pe rînd, membrii Fondului pentru Tineri Ialoveni, în calitate de curatori au efectuat o analiză a celor 17 de proiecte care se implementează în Runda a XIV – a de Granturi Mici pentru Tineri, în cele 14 localităţi ale raionului.
Cu multă inspiraţie, cele trei echipe au discutat care este impactul programului: reaţeaua consiliilor locale de tineret, cluburi pe interese, grupuri de iniţiativă, ziare şi radiouri şcolare, instrumente de consultare a tinerilor, spaţii publice amenajate, parteenriate cu actorii din comunitate, capacităţi de elaborare şi implemtare a proiectelor, precum şi de organizare a evenimentelor publice.
Cu avânt civic, tinerii au ilustat beneficiile programului prin metoda posterului: implicarea activă a tinerilor în viaţa comunităţii şi cultivarea abilităţilor utile în dezvoltarea personală; oferirea posibilităţii tinerilor de a-şi petrece util şi plăcut timpul liber prin organizarea acţiunilor comunitare; schimbul de experienţe şi interacţiunea cu alţi tinerim prin lucrul în echipă, creativitate şi entuziasm.
Cu mult elan, participanţii au enumerat ideile ingenioase şi iniţiativele frumoase pe care le-au susţinut prin intermediul programului: cunoaşterea drepturilor prin educaţia non-formală, excursii, camping, acţiuni culturale, sportive, turistice şi de protecţia mediului, ateliere de informare, instruire şi de dezvoltare personală, dotarea cu tehnologii informaţionale şi WiFi, şcoala voluntarilor, centre de resurse cu practici inclusive şi jocuri intelectuale pentru societate.
Pentru a consolida colaborarea tinerii din Râşcani şi Floreşti au invitat tinerii ialoveneni într-o vizită de studiu în raioanele lor, iar echipa Fondului pentru Tineri Ialoveni a venit cu iniţiativa ca membrii Fondului pentru Tineri Râşcani şi Floreşti să participe cu prezentări de proiecte reuşite la Concursul ,,Topul Proiectelor de Succes”, care se va desfăşura la data de 1 iulie 2017, în cadrul Galei Bunelor Practici ,,Instrumente de participare a tinerilor la dezvoltarea durabilă a comunităţii”.
Exprimăm recunoştinţa noastră actorilor generoşi: A. O. ,,Eco-Răzeni”, Consiliul Raional Ialoveni şi Fundaţia Est-Europenă din Moldova, care au contribuit substanţial la buna organizare şi desfăşurare a vizitei de studiu.
Articol realizat de:
Victor Pletosu
Specialist principal politici de tineret
Consiliul raional Ialoveni
Be the first to comment on "Vizită de studiu – schimb de bune practici şi experienţe în implementarea Programului naţional ,,Fondul pentru Tineri”"